Beautiful things make me sad

Mesaj de joi, 13 iunie, 16:04

Mesajul e material de stroberga, clar. Dar sunt puţin confuză. Tot din acest motiv, scriu pe foaie convenţională.

Mi-am depus disertaţia. Mai trebuie să o prezint şi s-au cam dus legăturile mele cu facultatea. Pentru săptămâna între depunere şi prezentare, am făcut un pact cu mine, având ca efort renunţarea la calculator. Trebuia să obţin claritate, în schimb. Sunt la ziua a V-a.

În prima zi (toate lucrurile bune se incep duminica), am aflat că în Australia se găseşte cea mai mare populaţie de cămile, am descoperit (şi uitat) inventatorul profiterolului. Am transformat inelul roz în ceva verde.

A doua zi, am băut cafea-ish (shake mango) de dimi-ish (cam la 2 ore după prânz). Am mâncat sălbatic vişine din pom. Ne-am uitat la ultimul episod din sezonul 3 al Game of Thrones, pentru că pisicul pleca în dormitor şi apoi miorlăia că era singur. M-am decis să renunţ la a mai ieşi din casă.

A treia zi, m-am uitat la televizor. Am prins ditamai documentarul (de călătorie) despre Budapesta (aha, aia era Statuia Libertăţii! şi alte asemenea). Da, Budapesta e inundată momentan. Dar se descurcă. Aproape mi s-a pus un nod în gât (de mai multe ori) la documentarul despre Michel Vaujour. Apropo, Sean Penn adună în chipul său o seamă de infractori (Panică la Hollywood). Michel era rebel, “infractor” are o nuanţă aparte… instituţionalizat! M-am decis să renunţ şi la televizor.

A patra zi. “Gândurile ricoşează în pereţi şi îţi intră înapoi în cap. Aceleaşi gânduri.” (M. Vaujour). Genul ăsta de izolare îmi trebuia mie. A fost un pic frustrant (şi o să mai fie) că îmi tot consumă resurse relaţia cu ş. Trebuie să îi povestesc Cosminei, ei îi plac poveştile de dragoste. [19:00 - pauză de Guran şi gătit în familie]. Carevasazică, am devenit un om care nu doreşte să investească în relaţii. Nu pentru constatarea asta am început totul.

Am ascultat poveşti la pick-up: Darul Spiriduşilor, Legenda Florii de Rodie (de pe wikipedia, am aflat că pe unele colive se pun seminţe de rodie şi grenada e un fel de rodie, dar legătura cu lacul nu am descoperit-o). Am intrat în lumea Feţele tăcerii – A. Buzura, dar acum păream persoana analizată, nu omul care analiza (tot sunt studiată în viaţa reală). Camera a devenit mai verde şi mai curată.

A cincea zi. Am continuat izolarea. Mi-a luat 2 ore să mă ridic din pat.

Copacul în vânt. Asta e frumuseţea aia care mă face tristă.

Mâine e planificată o ieşire. Sâmbătă se termină.

Casa se freamătă. Afară se pregăteşte furtună.

Vom fi mai buni? Săptămâna asta îmi pare o curtare. M-am cam neglijat.

Postările specifice stroberga se mai întâmplă să se piardă ca mesaje, dar există impulsul de a lucra la acest 52. Şi acum ar merge un paragraf despre Teoria valorii adăugate.

Dorm cam mult.

Am să mă apuc de mărgelit.

Ţi-am zis de la început că sunt ATÂT de obosită.

A şasea zi are un pizzert, care se vroia pandişpan. Vişine mari-mari şi bune-bune. Prune verzi. Ajuns la concert. Oameni prea de treabă. Blocaj stupid.

A şaptea zi e ajutat în bucătărie şi dorinţa insuportabilă de a pleca de acasă. Băut London Porter draught cu băieţii şi întors la timp pentru a mai citi un pic. Nu am terminat setul cu perluţe, totuşi.

Primele 2 zile cu calculator au însemnat mic-dejun la 17. Nu mi-am reluat serialele încă. 
Mâine prezint disertaţia. E o realizare de care mi-e silă. Dar hai să dăm de băut.

 

I can feel it coming

sau despre cât de praf am fost şi cât de praf am să mai fiu

Da, am să repet titlul. Merită repetat: o simt cum vine. E ca blestemul din "Once upon a time" sau savoarea din desene. Ţin minte că i-am spus uanei să nu se mai gândească la bani ca la hârtii, ci ca la ceva abstract.

Dacă voi continua să vorbesc aşa, vei vrea mai mult?

Nu am mai scris de mult la modul ăsta... Gândurile mele sunt ca oamenii înfuriaţi de la coadă, au aflat ca mai e doar o pâine şi mi-l tot omoară pe primul.

În Strobergaland am pus indicatoare menite să ajute. Dar îmi par mai mult a om decapitat la intrarea pe drumul prăfuit. Nu, nu mă gândesc la moarte.

    Mi se incorect pentru că nu ştii. Iar printre crăpături, eu am văzut mucegai şi-n măduvă. Şi sunt omul căruia i-ar fi jenă să se declare bipolar. Defectele nu sunt bune. Râdem şi glumim, ne complacem sau acceptăm, dar răul e rău, iar bunul e bun.
    Acum ceva timp, aveam dorinţa jalnică:"cunoaşte-mă". Dar acum e diferit, pentru că ţie îţi pasă... de forme, de conţinut, de puncte, de zgomote, de senzaţii. Şi aseară repetam şi nu îmi dădeam seama... şi când am realizat, am simţit cum o să se închidă segmentul.
    Totodată, câteodată desenezi floricele, iar eu văd cum se termină pasta aia destinată segmentului.
    Nu mai am linii. De la un punct, am început să gândesc în segmente.

Sunt obosită. Nu îmi doresc multe. Nici fericire.

I remember

I remember

Se cheamă că am visat pe frânturi.

La un moment: am adormit. De obicei, adorm cu muzică şi programez calculatorul să se oprească. Imediat cum s-a oprit calculatorul, a început Dl Câine – de – lângă – Geam să se simtă singur. Am făcut telefonul – meu – cu – o – liniuţă – la – baterie să cânte. Nu m-am chinuit să îl programez să se oprească pentru că în curând urma să înlocuiască melodia cu piu-piu. Când a crezut el de cuvinţă, s-a închis cu totul. Nu a avut cu cine să se înţeleagă şi a cedat. Îl voi resuscita puţintel mai târziu. Acum avem „piano solo” prin bunăvoinţa Sky.fm.

Se cheamă că am visat pe frânturi.

Trebuia să mă operez. Un coşmar. Îmi cumpărasem o cămaşă de noapte lungă, neagră, total nepotrivită. Apoi, m-am concentrat să rezolv situaţia asta. Important e că am trecut prin multe stadii cu gândul operaţiei, pentru că la punct ajunsesem la ACCEPTARE. Şi mă duceam resemnată la tăiere. Dar se făcuse prea târziu, cine se operează după 12 noaptea? Era chiar 12 jumate, dacă bine îmi amintesc.

Am ajuns într-un loc cu mese şi divan şi scaune. Am stat într-o încăpere ca un antreu. Şi eram singură cu un cuplu, pe care nu îl cunoşteam. Şi tot simţeam cum acceptarea mea se fluidizează, evaporă, numai de stare solidă nu mai era ea capabilă. Şi aşa ciudă mi-era că „mâine” trebuia să mă reobişnuiesc cu gândul operaţiei, să iau de la început stările alea. Iar tu mă lăsasei singură acolo.

Cuplul a plecat. Dar înainte de asta, au pus masa sub divan.

Te-ai întors cu cineva. Şi am fost total nepoliticoasă: „ Nu-mi place de ea” şi am refuzat orice idee de relaţie, pentru că trebuia să canalizez spre cineva frustrarea mea. Şi tipa mea s-a apucat să relateze nişte situaţii similare, când nu a mai fost ea plăcută. Aproape deschisesem o discuţie, dar aţi dispărut cumva.

Rămasă singură în antreu, am început să mai explorez din tărâm. Am găsit o cameră mai întunecată cu vreo 5 oameni mari pe o canapea; deci o canapea destul de mare, la rândul ei. Dar era mai interesantă „camera” următoare şi mai întunecată. Ea deja avea o terasare şi aproape că era afară. Mai avea şi nişte monitoare cu geci pe ele, iar la baza camerei chiar un monitor mare, aproape unul dintr-un aeroport, pe care să îţi scrie „Plecări / Sosiri”. Am avansat haotic. Primul lucru de menţionat din cameră sunt persoanele care stăteau cu spatele la mine. Aş fi preferat să rămân cu ele, pe scaunele ca la cinematograf. Dar erau mai negre şi tot vorbeau în negaţii. M-am întors în prima camera, mai puţin întunecată. Şi persoanele de aici erau dubioase şi nu îmi inspirau încredere. M-au pus să fac ceva... părea bine. Dar cumva, tot la camera mai întunecată şi mai cuprinzătoare am ajuns. Acum am dat de monitoare şi de turişti. Da, erau turişti! Vroiau să plece şi căutau bilete de avion! Ha!

Totuşi, am fost nevoită să părăsesc camera mea fascinantă, să mă întorc la semi-întuneric, antreu şi apoi afară: trebuia să imi pun telefonul la încărcat... Căutam prize pe pereţii exteriori ai clădirii. Am găsit un fel de casetofon, folosit pentru radio. Lângă el, mai era o priză. Fiind destul de târziu, un tip pornise în misiunea de a opri muzicile. Şi mi-am dat seama şi am vrut să ajut, dar mai rău am făcut... tihi, era o sârmă pe antena de la radio, cred că am încurcat-o.

Şi s-a făcut ora 11, cred că atunci s-a terminat expediţia prin subconştient. Încă am telefonul sucombat. E 13:45 şi NU, nu vreau pachetul „student premium plus” pentru festivitate. Vreau în camera neagră, de unde, dacă îţi doreşti destul, poţi să pleci cu avionul.

Lăsând gluma la o parte, m-am bucurat când mi-am dat seama că în realitatea asta nu trebuie să mă operez azi şi că încă nu m-ai lăsat singură.

and then reality kicks in

through IMs

2 different persons

same time

Mă duc la „hockei”, dar înainte cred că am să beau o cafea :)

may i give up, i'm boring myself trying to find the words

despre cum m-a enervat un pic stating-the-obvious guy şi despre cum renunţ uşor la propăşirea mea spirituală

M-am trezit la 9 dimineaţa, ieri. Acum avem o mică furtunică afară (şi în sufletul meu, dacă aş avea unul).

Aşa cum a zis o bună prietenă de a mea: "da, dar tu eşti obişnuită". Nu daţi în copiii puri şi nevinovaţi. Pe ei păstraţi-i. Avem nevoie şi de bunătate pe lumea asta. Luaţi-i pe ăi mai afumaţi, sunt obişnuiţi ai dracu. Că doar de acolo s-au şi târât.

E puţin fascinant ce pot scrie pe o melodie pe care alţii probabil desenează floricele. De altfel, poate chiar şi eu voi desena nişte floricele. Ce, n-am voie? Am. Dar deja stric figura de stil. Distrugătoarea de poezie.

Şi în lumea mea mică şi mare: m-am enervat pe stating-the-obvious guy. Şi aşa nu sunt fata care să facă asta cu tipul ăsta de tip. Dar tu mă strici că mă faci să-mi pese. Asta nu are iertare.

Stating-the-obvious guy e superficial, dar e mai bun decât mine. Pentru că poate să se bucure: "Nu asta ar trebui să fie cea mai frumoasă perioadă?" Ba da, ar trebui şi este. Dar tind să o păstrez la intensitate mică, pentru că atunci când lumea mea mică şi mare se va distruge, eu nu voi muri cu ea ci voi recrea.

Oboseala se împrăştie, aproape a atins toate punctele, nu mai poate fi restrânsă. Doar dorinţa mea absurdă, de a conţine 2 forme distincte, se încăpăţânează să mă ţină în starea asta: SEMI, incomplet, nici somn, nici viaţă.

Ninge ca dracu şi mi-e frică. Imaginea unei eu cu zâmbetul pe faţă, care se aruncă în faţa unei incertitudini, este verosimilă.

Ar trebui să încep să mă concentrez. Toţi oamenii importanţi dorm acum.

eu nu am o fostă care să îmi aducă cadouri de ziua mea

Aşa m-ar fi lăsat rece afirmaţia asta acum o lună.

Da, am o problemă cu ataşamentele. Primesc maxim 25 MB.