despre cum m-a enervat un pic stating-the-obvious guy şi despre cum renunţ uşor la propăşirea mea spirituală
M-am trezit la 9 dimineaţa, ieri. Acum avem o mică furtunică afară (şi în sufletul meu, dacă aş avea unul).
Aşa cum a zis o bună prietenă de a mea: "da, dar tu eşti obişnuită". Nu daţi în copiii puri şi nevinovaţi. Pe ei păstraţi-i. Avem nevoie şi de bunătate pe lumea asta. Luaţi-i pe ăi mai afumaţi, sunt obişnuiţi ai dracu. Că doar de acolo s-au şi târât.
E puţin fascinant ce pot scrie pe o melodie pe care alţii probabil desenează floricele. De altfel, poate chiar şi eu voi desena nişte floricele. Ce, n-am voie? Am. Dar deja stric figura de stil. Distrugătoarea de poezie.
Şi în lumea mea mică şi mare: m-am enervat pe stating-the-obvious guy. Şi aşa nu sunt fata care să facă asta cu tipul ăsta de tip. Dar tu mă strici că mă faci să-mi pese. Asta nu are iertare.
Stating-the-obvious guy e superficial, dar e mai bun decât mine. Pentru că poate să se bucure: "Nu asta ar trebui să fie cea mai frumoasă perioadă?" Ba da, ar trebui şi este. Dar tind să o păstrez la intensitate mică, pentru că atunci când lumea mea mică şi mare se va distruge, eu nu voi muri cu ea ci voi recrea.
Oboseala se împrăştie, aproape a atins toate punctele, nu mai poate fi restrânsă. Doar dorinţa mea absurdă, de a conţine 2 forme distincte, se încăpăţânează să mă ţină în starea asta: SEMI, incomplet, nici somn, nici viaţă.
Ninge ca dracu şi mi-e frică. Imaginea unei eu cu zâmbetul pe faţă, care se aruncă în faţa unei incertitudini, este verosimilă.
Ar trebui să încep să mă concentrez. Toţi oamenii importanţi dorm acum.
eu nu am o fostă care să îmi aducă cadouri de ziua mea
Aşa m-ar fi lăsat rece afirmaţia asta acum o lună.
Da, am o problemă cu ataşamentele. Primesc maxim 25 MB.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu